Mi-a placut foarte mult metoda, îndrumările din aproape în aproape, răbdarea avută cu fiecare în parte, încurajările acordate. Fiecare întâlnire îți lasă sentimentul că e pentru tine și despre tine – nu sunt doar simple exerciții sau aceleași jocuri – samurai- ca să treacă timpul. E un antrenament pentru suflet, susținut cu încredere că fiecare va trece linia de finish, indiferent cum ia startul, indiferent de câte ori rămâne în urmă, indiferent de cât de împiedicat e pe parcurs.
Surprinzător sau nu, e foarte ușor să fii funcțional în viața de zi cu zi, fără a arăta că în relația cu tine ești pe câmpul de luptă. Conflictual și neîndurător, tiran, încarcerat în asocieri despre ce ar trebui să fii și nu ești. Dar pentru a fi ceea ce ești, de fapt, e nevoie de blândețe și susținere. Ăsta e impactul cursurilor – primești atâta susținere încat înveți să ți-o acorzi, chiar dacă greșești sau te încurci. Din tiran iți redevii prieten pentru că așa ești tratat, ca un prieten care nu e nevoie să dea explicații pentru ce crede că nu poate sau care nu e nevoit să se scuze că e așa cum e într-un anumit moment al vieții sale. Ești văzut dincolo de neputințele impuse și dincolo de încăpățânări. Și ajungi să mai și râzi și să te uimești tu pe tine și să începi să fii tu, liber, pentru că îți dai seama că tu ești inorogul în care ai ales la un moment dat să nu mai crezi. Și e foarte mișto să te regăsești.