Pasăre albastră – Charles Bukowski

Există o pasăre albastră în sufletul meu care

vrea să iasă

dar sunt prea dur pentru ea.

îi spun: stai acolo, nu am de gând

să las pe nimeni să

te vadă.

există o pasăre albastră în sufletul meu care

vrea să iasă

însă eu o stropesc cu whisky şi inhalez

fum de ţigară

și curvele şi crâşmarii

şi băcanii

nu vor afla vreodată

că ea este

înlăuntru.

 

există o pasăre albastră în sufletul meu care

vrea să iasă

dar eu sunt prea dur pentru ea.

îi spun:

stai acolo, vrei să îmi aduci

necazuri?

vrei să-mi distrugi

textele?

vrei să-mi încurci vânzările de carte în

Europa?

 

există o pasăre albastră în sufletul meu care

vrea să iasă

dar eu sunt prea deștept: îi dau drumul

doar noaptea uneori

când toți au adormit.

îi spun: ştiu că ești acolo.

aşa că nu fi

tristă.

apoi o pun la loc,

dar ea mai continuă să mai cânte puțin

înlăuntru, nu am lasat-o chiar

să moară

şi dormim împreună ca

atare

cu al nostru

pact secret

şi este îndeajuns de frumos

pentru a face un bărbat

să plângă. însă eu nu

plâng. dar

tu?