– Surioară dragă, am…
Am venit să-mi dai și mie…
Pân’ la primăvară…
– N-am
– …un grăunte…ai o mie
– N-am!
– Dar toată lumea știe
E doar lucru cunoscut.
– Am, da’ nu vreau
Să-mprumut!
Astă vară ce-ai făcut?
– Am cântat…
– Acuma, joacă
– Îmi e foame, c-aș juca…
– Joacă…
– Nu mă enerva,
Că-s nervos…îmi dai, ori…
– Ba.
– Ești zgârcită…
– Mă închin.
– Da o să te-ntind puțin.
Și-agățând vioara-n grindă
Greieru-nșfăcă furnica
Și-ncepu să o destindă.
Și-a bătut-o zdravăn, vere!
Apoi s-au oprit. Tăcere.
Amândoi stăteau ca muți.
– Ei, acuma mă-mprumuți,
– Surioară?
Cu plăcere.