Mintea mea era o oglindă;
Ea vedea ceea ce vedea, ştia ceea ce ştia.
În tinereţe mintea mea era doar o oglindă
Într-o rapidă maşină zburătoare,
Care prindea şi pierdea bucăţele din peisaj.
Apoi, cu timpul,
Crăpături mari au apărut în oglindă,
Lăsând lumea de afară să intre înăuntru
Şi lăsând sinele să privească în afară.
Astfel se naşte sufletul, în durere,
O naştere cu câştiguri şi cu pierderi.
Mintea vede lumea ca pe un lucru aparte,
Dar sufletul simte lumea de-o esenţă cu el.
O oglindă crăpată nu reflectă imagini –
Şi aceasta este tăcerea înţelepciunii.