Ca să faci portretul unei păsări – de Jacques Prevert

Mai întâi pictezi o colivie

cu uşiţa larg deschisă,

apoi pictezi

ceva cât mai drăguţ

şi cât mai simplu:

ceva frumos,

ceva util

pentru pasăre;

pe urmă pui tabloul pe-un copac

într-o grădină,

într-un crâng,

într-o pădure

şi te ascunzi după copac

fără o vorbă

fără să te mişti…

Se-ntâmplă uneori ca pasărea să vină repede,

dar se mai poate întâmpla să treacă ani şi ani

până se hotărăşte.

Atunci nu te descuraja

aşteaptă, aşteaptă dacă e nevoie ani întregi.

Viteza sau încetineala cu care pasărea soseşte

n-au nici o legătură

cu faptul că tabloul e reuşit sau nu.

Când pasărea soseşte,

dacă soseşte,

păstrezi cea mai adâncă linişte:

aştepţi mai întâi ca pasărea să intre în colivie

şi după ce a intrat

închizi uşiţa binişor cu pensula,

apoi

ştergi toate gratiile una câte una

cu mare grijă, nu cumva s-atingi vreo pană.

Pe urmă faci portretul arborelui, alegând

din toate crengile pe cele mai frumoase,

iar pentru pasăre pictezi după aceea

frunzişul verde şi răcoarea vântului,

pulberea soarelui,

foşnetul gâzelor prin iarbă în căldura verii,

apoi aştepţi ca pasărea să cânte…

Dacă nu cântă

e semn rău,

semn că tabloul nu e bun,

dar dacă vrea să cânte, e semn bun,

e semn că poţi semna.

Atunci îi smulgi o pană

binişor de tot

şi pe un colţ al pânzei te iscăleşti cu ea.