Baladă – de George Coșbuc

Sunt eu de vină, mamă,

Sunt eu de vin-acum ?

El m-a-ntâlnit odată

În zori de zi pe drum ;

Glumind m-a strâns de mână,

Şi ce-i dacă m-a strâns ?

Sunt eu copilă mică,

Să-mi fac din glumă plâns ?

Era să-l las, măicuţă,

Cu gluma şi să tac,

Era să ţip obraznic,

Ori ce era să fac ?

 

Şi tot pe mine, biata,

Şi vină, şi ponos !

Eram chemaţi la nuntă

Şi n-aveam brâu frumos,

Că n-ai voit să-mi cumperi,

Dar el mi-a cumpărat.

Şi ce-i un brâu ? Şi-n urmă,

Eu nici nu l-am rugat.

Era să merg la nuntă

Ca cei din neam sărac,

Să fiu de râs în lume ?

Ori ce era să fac ?

 

De ce-mi arunci tu vina,

Tot vină cu păcat ?

El m-a oprit în cale

Pe lunci şi m-a-ntrebat :

Pe unde-i bietul tata ?

Şi-i vesel, sănătos ?

Şi m-a-ntrebat de tine,

Aşa de prietenos.

De bine când mă-ntreabă,

Eu cum era să tac ?

Să-l las în drum cu vorba,

Ori ce era să fac ?

 

Şi-acum întreagă vina

Pe mine tu o pui !

El m-a-ntâlnit pe punte

Şi ştii tu felul lui :

M-a strâns de peste braţe

Să nu le pot mişca,

Şi nu-mi lăsa răsuflet,

Aşa mă săruta.

Te zbaţi, dar tu eşti slabă,

Şi puntea toată sloi :

Cădeam, fereşte doamne,

Sub gheaţă amândoi !

 

Şi-acum, tot eu, sărmana,

Cu vina m-am ales !

Că nu-ţi venise vaca

Şi-n cale-i m-ai trimes.

El, iată-mi-l că vine

Să-mi fie soţ în crâng ;

Era-ntuneric beznă,

Şi nu vedea că plâng.

Şi-apoi… să-mi spui pe suflet :

Era să las pe plac

La lupi în codri vaca,

Ori ce era să fac ?