Era un timp când mă simțeam
În trupul meu acasă,
Știam locul fiecărui lucru –
Fereastra în care răsare soarele
Si peretele dinspre nord,
Nu-mi era niciodată urât,
Îmi găseam de dimineață
Pâna seara de lucru,
Iar dacă plecam undeva
Abia așteptam să mă-ntorc.
Acum de-atâta ordine mi-e silă
Și de știutul pe de rost mi-e somn,
Nu mai țin minte când am fost adusă
În încăperea prea frumoasă pentru mine.
Căutam pe cineva și i-am rămas în loc?
Sau poate-a fost o cursă
În care-s prinsă înca?
Aștept de mult și am uitat pe cine…
Oh, mi-e atât de frig în casa asta!
Dac-aș pleca acum, ar fi de tot.