Cum ne invata teatrul sa ne acceptam perfecta imperfectiune?

C. Agnes Cecile
Img. Agnes Cecile

La teatru ai voie să greșești! 🙂

La cursurile noastre se înscriu oameni atât de diferiți, dar, în același timp, atât de asemănători: ”picături într-un ocean”, după cum bine descria acest paradox Miruna, una dintre cursantele noastre dragi. Tot ea cred că a definit cel mai bine tipul de oameni care ne trec pragul și ne/se însoțesc în călătoria atelierelor noastre: “oameni frumoși, cu aceeași dorință pentru evoluția personală și a celorlalți, dispuse la generozitate.”

Unul dintre lucrurile pe care le-am observat noi de-a lungul cursurilor este că oamenii cu cea mai mare dorință de evoluție au și cea mai mare dorință de perfecțiune. Tot ei sunt cei care se blochează, se opresc, își cer scuze față de noi și se ceartă cel mai aprig pe ei înșiși atunci când consideră că nu au fost perfecți sau că “greșesc”: când uită un vers, când nu le iese o stare sau când le iese la un nivel mai scăzut decât le-a reușit anterior.

Când greșeala, umană de altfel, a fost privită ca o slăbiciune atâta amar de vreme și a fost taxată de-a lungul timpului de către părinți – cu pedepse sau morală în care aflai că trebuie să-ți fie rușine, de către școală – cu pix roșu care tăia nu doar pe foaie ci și în sufletele mari din corpurile mici, de către șefi absurzi sau de către societatea care ne vrea „puternici” și nesupuși greșelii, noi venim și spunem: “La teatru ai voie să greșești! Poate doar roboții nu greșesc! E mai important să fii viu decât să fii perfect!”

Cum ar fi dacă toți marii actori, care pot uita și ei și câte un cuvânt, s-ar bloca, ar opri spectacolul, și-ar cere scuze și ar lua-o de la capăt? Spectacolul curge mai departe, viața curge mai departe, nu se oprește când tu greșești…tu de ce te-ai opri?

Așa că la teatru învățăm să nu ne oprim din drum când greșim, mergem mai departe, ne flexibilizăm, improvizăm, dar în același timp învățăm, iar data viitoare ne pregătim și mai bine ca să nu repetăm greșeala…mai bine facem una nouă 😊

Ne-au scris mai mulți cursanți, dar Andreea T. a surprins cel mai bine în cuvinte:

 “Ai avut dreptate…a trecut într-o clipă…dar ce clipă…ce clipă…am simțit că trăiesc…dar cum vine asta? Eu până acum nu am trăit? Până acum nu am avut emoții, nu am plâns? Ba da, le-am facut pe toate, însă abia acum am înțeles…Am înțeles cât de frumoasă este emoția, cât de frumoase sunt lacrimile de fericire și dor în același timp…că nu avem nimic dacă nu ne avem pe noi, cei adevărați. Ieri un vis a devenit realitate…un vis pus deoparte prea mult timp, și uite ce îndrăzneț acest vis, nu s-a lăsat până nu s-a împlinit! “
Și hai să îți spun care a fost cel mai fericit moment…acela în care m-am blocat și am uitat ce trebuia să zic…pentru că atunci am simțit omul din mine, acel om perfect de imperfect, nu am simțit rușine, atunci a fost momentul meu…m-am acceptat pe mine, omul! Si dacă asta nu e realizare, atunci ce mai e pe lumea asta?”

Așadar vă așteptăm să greșim împreună și să învățăm împreună să fim perfect imperfecți!

Rembember! Următorul Atelier de actorie, autocunoaștere și dezvoltare emoțională prin teatru va începe pe 4 Octombrie 2017. Înscrierile se fac pe adresa art@inorogart.ro 

Numărul de locuri este limitat!

20 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *